Proiectul parcărilor cu plată din Chișinău

oct. 23, 2017

Proiectul de amenajare a parcărilor cu plată în orașul Chișinău a fost intens mediatizat, dezbătut și a stat Proiectul de amenajare a parcărilor cu plată în orașul Chișinău a fost intens mediatizat, dezbătut și a stat la baza mai multor dosare penale cu răsunet, culminînd cu suspendarea lui Dorin Chirtoacă din funcția de Primar General al Municipiului Chișinău.

Cu toate acestea, opinia publică nu are o imagine clară a situației iar cetățenii nu conștientizează adevăratul impact al acestui proiect și nici gravitatea situației în care s-a pomenit orașul Chișinău în urma eșuării acestui proiect.

În acest articol vom descrie cronologia evenimentelor legate de proiectul de amenajare a parcărilor cu plată, vom aborda cele mai importante aspecte ale acestui proiect și vom evalua importanța și impactul acestui proiect asupra dezvoltării orașului Chișinău.

 I. Timeline-ul proiectului

1. Totul începe în anul 2013, cînd compania WSP UK Limited (Marea Britanie) realizează studiul1 cu privire la strategia pe termen lung de parcare în mun. Chișinău în cadrul proiectului ,,Chișinău -Proiect Sectorial Drumuri Urbane” finanțat de BERD și BEI.Strategia evaluează necesitatea orașului Chișinău pentru un sistem de parcare cu plată, face o serie de recomandări privind modul de proiectare, organizare și funcționare a parcărilor cu plată și prezintă o evaluare de buget pentru implementarea proiectului.

2. La 2 octombrie 2014 Consiliul Municipal Chișinău, prin Decizia Nr. 6/5 din 02.10.20142, ”Privind aprobarea studiului cu privire la strategia pe termen lung de parcare în mun. Chișinău” prin care se dispune ”inițierea unui parteneriat public-privat în scopul implementării proiectului”, se desemnează membrii Comisiei de identificare a partenerului privat, se aprobă obiectivele și condițiile parteneriatului și se desemnează Zona de Parcare Controlată (în centru).

Parteneriatul public-privat³ este un instrument care presupune colaborarea dintre sectorul public și cel privat pentru furnizarea de servicii publice și este reglementat de legislația RM4. De obicei, autoritățile locale recurg la inițierea unui PPP atunci cînd nu dispun de capacitate financiară sau administrativă să presteze un serviciu public. Astfel autoritățile identifică un agent privat, căruia, în schimbul unor investiții financiare, i se oferă dreptul de a presta un anumit serviciu public (transport, alimentarea cu apă, evacuarea gunoiului sau altele).

Prin urmare, prin acea Decizie, CMC formează o Comisie de selectare a partenerului privat. Adică a Prin urmare, prin acea Decizie, CMC formează o Comisie de selectare a partenerului privat. Adică a companiei care va veni cu investițiile și se va ocupa de gestionarea proiectului.

Comisia are următoarea componență: Grozavu Nistor, viceprimar – președintele comisiei; Ivașcenco Comisia are următoarea componență: Grozavu Nistor, viceprimar – președintele comisiei; Ivașcenco Ghenadie, consilier municipal PLDM – secretar al comisiei; Topală Iurie, consilier municipal PL; Butucel Vitalie, șef adjunct, Direcția Transport și cai de comunicație; Zavorotco Serghei, consilier municipalPCRM; Bulat Veaceslav, consilier municipal neafiliat și reprezentant al Agenției Proprietății Publice.

3. După această decizie, proiectul de menajare a parcărilor dispare din atenția publică pînă la 3 3. După această decizie, proiectul de menajare a parcărilor dispare din atenția publică pînă la 3 decembrie 2015 cînd Primăria Chișinău, în persoana Viceprimarului N.Grozavu, semnează Contractul de PPP cu compania austro-ungară EME Parkleitsystem.

Se presupune că în această perioadă Comisia de selectare a întocmit actele necesare, a organizat Se presupune că în această perioadă Comisia de selectare a întocmit actele necesare, a organizat tenderul de identificare a partenerului privat, a întocmit Contractul de PPP și a negociat condițiile contractului cu compania cîștigătoare.

Deși Art. 15 și Art.30 al Legii Nr. 179 din 10.07.2008 cu privire la parteneriatul public-privat, prevăd Deși Art. 15 și Art.30 al Legii Nr. 179 din 10.07.2008 cu privire la parteneriatul public-privat, prevăd expres că aprobarea proiectelor contractelor de parteneriat public-privat în forma negociată este de competența Consiliului Local, Viceprimarul Grozavu a semnat contractul cu EME Parkleitsystem fără o astfel de aprobare din partea CMC.

4. În paralel, în oraș au loc lucrări de renovare a străzii Vasile Alecsandri și a bulevardelor4. În paralel, în oraș au loc lucrări de renovare a străzii Vasile Alecsandri și a bulevardelorConstantin Negruzzi și Ștefan cel Mare și Sfînt, în cadrul proiectului ,,Chișinău – Proiect Sectorial Drumuri Urbane” finanțat de BERD și BEI (credit 22 milioane euro + 9 milioane euro contribuția Primăriei).

În cadrul acestor lucrări, la 10 Martie 2016 – Dorin Chirtoacă emite dispoziția Nr. 179-d din 10.03.2016 În cadrul acestor lucrări, la 10 Martie 2016 – Dorin Chirtoacă emite dispoziția Nr. 179-d din 10.03.2016 ”Cu privire la elaborarea unor modificări în proiect și stabilirea priorităților la executarea lucrărilor de reabilitare a str. Vasile Alecsandri și bd. Constantin Negruzzi”⁵.

Prin această dispoziție, Dorin Chirtoacă impune ÎM ”Chișinăuiproiect” (autor al proiectului de renovare a Prin această dispoziție, Dorin Chirtoacă impune ÎM ”Chișinăuiproiect” (autor al proiectului de renovare a străzilor) să opereze modificări în proiect. Modificările presupun crearea locurilor de parcare în spic și în paralel, pe străzile renovate, din contul trotuarelor cu păstrarea a ”nu mai puțin de 2 metri” pentru pietoni.

Ținînd cont de faptul că lățimea trotuarelor pe străzile respective este cel puțin de 6 metri, constatăm că Ținînd cont de faptul că lățimea trotuarelor pe străzile respective este cel puțin de 6 metri, constatăm că prin Dispoziția sa, Dorin Chirtoacă practic taie mai mult de 2/3 din infrastructura pietonală în favoarea locurilor de parcare pentru automobile.

Acest fapt contravine atît normelor locale de amenajare urbană⁶ cît și prevederilor Strategiei de amenajare a parcărilor cu plată aprobată de CMC. De asemenea, această practică contravine practicilor internaționale moderne de proiectare a străzilor și infrastructurii pietonale urbane⁷.

 

5. 21 aprilie 2016 – Victor Chironda și Adrian Filat anunță în conferința de presă despre schema de fraudare a proiectului parcărilor cu plată și încălcările în procesul de organizare a PPP⁸.

În urma analizei lucrărilor de renovare a străzilor, a fost constatat faptul că străzile prevăzute pentru renovare în proiectul ,,Chișinău – Proiect Sectorial Drumuri Urbane” finanțat de BERD și BEI9 (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, bd. Constantin Negruzzi şi str. Vasile Alecsandri, 31 August 1989, Alexandru cel Bun şi Tighina) coincid cu străzile cuprinse în Zona de Parcare Controlată, stabilită de CMC prin decizia Nr. 6/5 din 02.10.2014.

Astfel, experții au constatat că pe străzile respective, spațiile de parcare sunt amenajate de către compania Delta ACM din bani publici, în cadrul proiectului de renovare a străzilor, deși proiectul de Parteneriat public-privat prevede că aceste spații vor fi amenajate de către compania privată EME Parkleitsystem.

Prin urmare, Primăria, din bani publici, amenajează parcări pe trotuare publice, le transmite gratuit în gestiunea unei companii private iar chișinăuienii vor trebui să întoarcă creditul către BERD dar și să plătească companiei private taxe pentru parcare și suprataxe pentru eventuale încălcări are regimului de parcare.

 

6. 25 aprilie 2017 – Igor Gamrețchi și Nistor Grozavu sunt reținuți de CNA pe motiv că ar fi fraudat procesul de organizare a proiectului parcărilor cu plată. Ulterior sunt reținuți și alți cîțiva membri ai comisiei de pregătire a proiectului de PPP.

7. 25 mai 2017 – Primarul General Dorin Chirtoacă este reținut de CNA, fiind bănuit de trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată. La 28 iulie 2017 Dorin Chirtoacă este suspendat din funcția de Primar până la pronunţarea unei decizii definitive în dosarul parcărilor cu plată.

8. 3 august 2017 – Igor Gamrețchi este recunoscut vinovat și condamnat în primă instanță pentru trafic de influență în selectarea companiilor care urmau să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată.

Condamnarea lui Igor Gamrețchi confirmă definitiv existența unei fraude în procesul de organizare a Condamnarea lui Igor Gamrețchi confirmă definitiv existența unei fraude în procesul de organizare a proiectului parcărilor cu plată, fapt care presupune anularea contractului de PPP cu EME Parkleitsystem și reorganizarea întregului proiect.

II. Problemele contractului cu EME Parkleitsystem

Contractul de Parteneriat public-privat dintre Primăria Chișinău și EME Parkleitsystem¹⁰ privind amenajarea organizarea și gestionarea parcărilor și parcajelor controlate cu plată în Mun. Chișinău prevede că municipalitatea transmite în gestiunea companiei EME Parkleitsystem terenuri din domeniul public, cu titlu gratuit, pe un termen de 25 de ani pentru ca aceasta sa amenajeze pe ele 25 mii de locuri de parcare cu plată (art 6.2 și art 3.1 din contract).

La prima etapă EME Parkleitsystem trebuie să amenajeze ”nu mai puțin de 2500 de locuri de parcare cu plată în partea centrală a mun. Chișinău, în perimetrul străzilor Ismail, Alexandru cel Bun, A. Pușkin, Cosmonauților, Mitropolit Bănulescu-Bodoni și 31 august.” (art. 3.1 Contract și Decizia CMC 6/5 din 2 octombrie 2014).

”Ulterior, în decurs de un an, EME Parkleitsystem va extinde locurile de parcre auto cu plată în toate sectoarele orașului și va amenaja nu mai puțin de 25 mii de locuri de parcare” (adică pot fi și mai multe) (art.3.2)

Conform punctelor 3.6, 3.7 și 5.2.11 din Contract, Primăria va transmite companiei EME Parkleitsystem spre exploatare și gestionare parcările și parcajele amenajate de Primărie în cadrul realizării proiectelor de reabilitare a străzilor din mun. Chișinău.

Prin urmare, reiese că majoritatea locurilor de parcare din centrul orașului pe care le va prelua EME Parkleitsystem deja sunt sau vor fi amenajate din bani publici. În timp ce contractul prevede că EME Parkleitsystem va amenaja aceste locuri din cont propriu (art.3.1).

Asta nu ar fi o problemă dacă prevederile contractului care țin de condițiile de plată nu ar stipula că municipalitatea va primi numai 10% din suma rulajului lunar, iar 90% vor merge in buzunarul proprietarilor EME Parkleitsystem (art.4.3).

Scopul oricărui parteneriat public-privat din punct de vedere a unei administrații locale este organizarea prestării unor servicii publice cît mai calitative cu efort administrativ și financiar cît mai mic. Din acest motiv, foarte des se recurge la concesiunea unor servicii publice către agenți privați prin inițierea unor parteneriate public-private.

În aceste parteneriate, localitatea urmărește obținerea unor servicii publice cît mai calitative și mai accesibile locuitorilor iar agentul privat urmărește obținerea profitului. Însă parteneriatele publiceprivate nicidecum nu pot fi stabilite în detrimentul părții publice. În timp ce acest PPP cu amenajarea parcărilor este vădit în defavoarea orașului.

Conform contractului semnat, Primăria își asumă o serie de lucruri pentru a ”ușura” activitatea companiei străine: reparația străzilor și spațiilor adiacente parcărilor (art.3.6.), va elibera gratuit și in regim de urgență toate avizele și certificatele necesare (art. 5.2.6), va soluționa litigiile care pot apărea în urma nemulțumirilor din partea locuitorilor blocurilor, asociațiilor de locatari și agenților economici (art. 5.2.4) și va amenaja iluminatul public în Zonele de Parcare Controlate. La fel, Primăria va fi responsabilă și de menținerea curățeniei, deszăpezirea și reparația acestor Zone.

De asemenea, în caz că Primăria nu va soluționa litigiile apărute, compania EME Parkleitsystem va fi in De asemenea, în caz că Primăria nu va soluționa litigiile apărute, compania EME Parkleitsystem va fi in drept să ceară compensarea unor eventuale pierderi suportate. Adică Primăria va plăti EME Parkleitsystem întreaga sumă a veniturilor ratate per zi, înmulțit cu 0.25 pentru fiecare zi de întîrziere. (art. 9.6, 9.7).

În caz că va dori să rezilieze contractul în mod unilateral, Primăria va trebui să plătească EME Parkleitsystem întreaga sumă ratată pentru perioada restantă din contract, calculata ”conform tarifului mediu de parcare de o oră, înmulțit cu numărul locurilor de parcare exploatate în momentul rezilierii, înmulțit cu numărul de zile restante din Contract, înmulțit cu numărul de ore operaționale, înmulțit cu 25% din produsul acestora” (art. 10.3).

Plus la toate, unica investiție pe care o va face EME Parkleitsystem în acest proiect, și anume sistemul informațional (inclusiv hardware-ul, software-ul, rețeaua și serviciul de informare) de gestionare a parcărilor cu plată, la rezilierea contractului înainte de termen, ramîn în proprietatea EME Parkleitsystem (art. 11.4).

Prin urmare, Contractul de PPP dintre Primăria Municipiului Chișinău și EME Parkleitsystem nu corespunde cu Obiectivele generale și Condițiile Parteneriatului public-privat prevăzute de Consiliul Municipal Chișinău în Anexa nr.2 a Deciziei nr.6/5 din 02.10.2014 și anume:

· punctului 1, alineatul 4) care prevede ”Acumularea surselor suplimentare pentru întreținerea străzilor și căilor de acces din cartierele locative, în urma implementării parcărilor controlate cu plată din urbe”. Bugetul municipal nu va primi decît 10% din suma rulajului lunar în timp ce compania privată va păstra 90% din această sumă.

· nici punctului 2. – ”Implementarea parcărilor controlate cu plată pe teritoriul municipiului se va efectua din contul investițiilor partenerului privat, așa cum marea parte a locurilor de parcare au fost, sunt și vor fi amenajate din bani publici oferiți de BERD în calitate de credit pentru reabilitarea străzilor.

· și nici punctului 17. Care prevede că ”Proiectul de parteneriat public-privat va fi finanțat integral de către partenerul privat și nu va necesita alocarea de resurse financiare din bugetul local, pentru că Primăria, conform contractului, își asumă să asigure reparația, curățenia și iluminarea acestor zone.

Proiectul de amenajare a parcărilor cu plată, în forma stabilită în contractul cu EME Parkleitsystem nu va oferi nici un avantaj orașului și nu va contribui la soluționarea problemelor precum lipsa locurilor de parcare, ambuteiajele sau starea infrastructurii rutiere.

Din contra, acest proiect, în forma sa actuală, va transforma definitiv trotuarele din oraș în spații pentru parcarea automobilelor, fapt care va înrăutăți iremediabil starea și așa deplorabilă a infrastructurii pietonale din oraș.

III. Impactul fraudării proiectului parcărilor cu plată

Necesitatea implementării unui sistem de parcări cu plată în orașul Chișinău este incontestabilă și esteargumentată atît în ”Strategia de amenajare a parcărilor cu plată” cît și în alte studii focusate pe dezvoltarea durabilă a transportului în oraș. Însă buna intenție a autorităților locale a fost compromisă din cauza fraudării proiectului la etapa de elaborare a conceptului de PPP și la etapa de implementare a acestuia. Iar implementarea parțială a proiectului are deja o serie de consecințe negative asupra dezvoltării orașului.

1. Distrugerea infrastructurii pietonale.

Calitatea proiectului de renovare a străzilor în cadrul proiectului ,,Chișinău – Proiect Sectorial Drumuri Urbane” a fost înrăutățită prin modificările impuse de Dorin Chirtoacă prin Dispoziția Nr. 179-d din 10.03.2016.

Proiectarea parcărilor ”în spic” din contul și pe trotuarele străzilor centrale din oraș afectează calitatea infrastructurii pietonale, încurajînd acapararea spațiului public de către automobile. Prezența automobilelor pe trotuare reprezintă un impediment fizic pentru deplasarea persoanelor cu dizabilități și a părinților cu cărucior pentru copii. De asemenea ele creează o barieră psihologică pentru pietoni pentru că domină spațiul pietonal și intimidează pietonii să utilizeze trotuarele.

Practica mondială arată că amenajarea parcărilor în spic se face doar în spațiile dedicate și special amenajate pentru parking. Pentru parcările în stradă se practică amenajarea parcărilor în paralel cu trotuarul. Această parcare, la fel, presupune îngustarea trotuarului dar ea se face în cadrul unei reproiectări a întregii străzi, cu deplasarea liniei stîlpilor și arborilor stradali, sau cu amenajarea parcărilor între aceștia.

Mai mult, acest tip de amenajare a parcărilor pe trotuar nu va permite deloc dezvoltarea infrastructurii pentru transportul alternativ (biciclete, trotinete, roți electrice, skateboard-uri) și va împiedica proiectarea benzilor dedicate transportului public, așa cum prevede Strategia Dezvoltării Transportului Public în mun. Chișinău.

Astfel, parcările amenajate de Primăria Chișinău pe cele 6 străzi din Proiectul finanțat din creditul BERD reprezintă un pas în urmă în dezvoltarea transportului din oraș.

2. Probleme de imagine pentru Primăria Chișinău.

Condamnarea lui Igor Gamrețchi în dosarul parcărilor cu plată confirmă faptul că întregul tender de identificare a partenerului privat în cadrul parteneriatului public-privat a fost falsificat iar proiectul de amenajare a parcărilor cu plată a fost transformat într-o schemă frauduloasă.

Astfel, este clar că contractul cu EME Parkleitsystem nu mai poate fi valabil și trebuie reziliat, iar întreaga procedură de tender anulată.

Din cauza faptului că autoritățile locale au admis fraudarea unui tender cu finanțare de la BERD și BEI, imaginea Primăriei și a Consiliului Municipal Chișinău a fost compromisă în ochii comunității internaționale de profil și potențialii investitori și finanțatori ar putea evita să mai colaboreze cu Primăria Chișinău în cadrul diferitor proiecte investiționale.

Cu atît mai puțin probabilă este participarea companiilor străine într-un eventual tender repetat pe Cu atît mai puțin probabilă este participarea companiilor străine într-un eventual tender repetat pe tema parcărilor cu plată.

3. Posibile pierderi financiare majore

Conform prevederilor contractului semnat de Primărie cu EME Parkleitsystem, în cazul rezilierii extraordinare a contractului Primăria este obligată să plătească companiei private tot ”profitul potențial” ratat.

Teoretic, din moment ce contractul va fi reziliat, compania privată are dreptul să inițieze un proces de judecată și să ceară tot ”profitul ratat” pentru următorii 25 de ani.

Ținînd cont de faptul că compania EME Parkleitsystem este înregistrată în Austria lucrurile pot fi foarte grave. După spusele reprezentanților companiei, între Moldova și Austria există un Acord de Protecție a Investițiilor foarte puternic.

Conform dlui Zsigmond Bodnar, reprezentant EME Parkleitsystem, compania are o ”proprietate intelectuală” în Moldova – dreptul de a gestiona parcările cu plată în Chișinău timp de 25 de ani.

Adică cu zero investiții, EME Parkleitsystem deja are o ”proprietate intelectuală” investită în RM –parcările din Chișinău. În cazul anulării contractului de PPP, proprietarii acestei companii nu vor ezita să dea în judecată Republica Moldova și să ceară protecția proprietății investite, care constă în contractul încheiat cu Primăria Chișinău.

Conform proiectului de Regulament privind funcționarea parcărilor și parcajelor auto cu plată din Municipiul Chișinău¹¹, parcările urmau să lucreze cu plată 76 ore pe săptămână. Parcările urmau să funcționeze în trei zone, diferite după preț – 5, 10 și 15 lei pe oră. Având în vedere toate aceste variabile, putem estima un preț mediu minim de 6,5 lei.

Pornind de la aceste calcule, putem estima cel puțin 45 (din 52) săptămâni pe an în care cele 25 mii locuri de parcare vor lucra 76 ore pe săptămână, este vorba de peste 3400 ore pe an. În 25 de ani ies 85 mii ore. Înmulțite cu 25 mii locuri și prețul minim de 6,5 lei dau în final 13,8 mlrd lei – potențialul întregii ”afaceri”.

Partea proastă este că, așa cum am scris mai sus, compania ”austro-ungară” ar putea pretinde că acel Partea proastă este că, așa cum am scris mai sus, compania ”austro-ungară” ar putea pretinde că acel contract semnat ilegal de către Grozavu este valabil și să ceară returnarea conform lui a 25% din potențialul venit pe 25 ani. Vorbim despre 3,45 mlrd lei, conform celor mai modeste estimări. Pentru a înțelegerea amploarea pericolului la care este expus bugetul municipal trebuie să avem în vedere că în anul 2017 bugetul municipal este de 3,7 mlrd lei.

4. Compromiterea sistemului de parking urban

În același timp, a fost compromisă însăși ideea de organizare a parcărilor cu plată, fapt care se poate răsfrînge negativ asupra dezvoltării strategice a orașului Chișinău.

Organizarea unui sistem de parking în oraș este responsabilitatea autorităților locale. Un sistem modern de parcări în oraș prevede nu doar organizarea parcărilor în stradă (on-street parking) ci și a parcărilor subterane și supraetajate. Orice oraș modern tinde să reducă tot mai mult numărul de spații de parcare în stradă și să extindă numărul parcărilor subterane și în etaj.

Din cauza faptului că aceste tipuri de parcări sunt mai costisitoare în construcție și întreținere, orașele practică inițierea unor parteneriate cu agenții privați. Spre exemplu Primăria oferă gratuit un teren iar agentul privat construiește parcarea supraetajată. Ulterior, din taxa percepută de la cetățeni, agentul economic își răscumpără investiția apoi începe a înregistra profit.

Planul urbanistic General al mun. Chișinău prevedea alocarea unor terenuri pentru astfel de obiective și chiar prevedea locația exactă a acestora. Spre regret, prin diferite scheme și tertipuri, aceste terenuri au fost înstrăinate și pe ele au fost construite blocuri locative.

În schimb Primăria a găsit soluția cea mai simplă: amenajarea spațiilor pentru automobilele private din contul spațiului public (trotuare, scuaruri, spații verzi). Prin amenajarea a 25 de mii de spații de parcare pe trotuarele din oraș, Primăria Chișinău, practic se eschivează de la construcția parcărilor subterane și supraetajate, oferindu-le șoferilor o alternativă ieftină dar comodă.

Faptul că această alternativă este în detrimentul pietonilor, bicicliștilor, a persoanelor cu dezabilități și afectează atît imaginea orașului cît și starea sa ecologică nu reprezintă o problemă pentru autorități.

Astfel, amenajarea parcărilor cu plată din contul trotuarelor este o pseudo-soluție, care permite funcționarilor responsabili din Primărie să evite eforturile și munca necesară pentru elaborarea și implementarea soluțiilor veritabile dar complexe, precum construcția parcărilor subterane și supraetajate, dezvoltarea policentrică a orașului, reformarea și dezvoltarea transportului public, dezvoltarea traseelor pietonale si de cicliști.

IV. Concluzii

Deși proiectul parcărilor cu plată și contractul cu EME Parkleitsystem sunt compromise și trebuie anulate, pînă la etapa actuală nimeni nu a întreprins pași concreți pentru anularea lor. Nu au fost efectuate demersuri din partea Primăriei sau a consilierilor municipali de a asigura rezilierea contractului și re-elaborarea proiectului.

Este foarte important ca autoritățile să anuleze atît contractul cît și conceptul de proiect și să demareze un nou proces de elaborare a unui sistem municipal de parcare cu plată în folosul municipalității.

Cea mai simplă cale ar fi urmarea exemplului orașelor europene, în care parcările cu plată din oraș sunt gestionate de către o subdiviziune municipală existentă sau special creată pentru acest scop.

În majoritatea orașelor europene, parcările cu plată sunt în gestiunea directă a Primăriei, ori în cadrul Direcției de Transport, a Direcției Comunale, a Preturilor sau a Poliției Locale (acolo unde ea există) sau sunt administrate de întreprinderi fondate de autoritățile locale.

Spre exemplu în Viena parcările sunt gestionate în cadrul Parkraumüberwachung (Parking space monitoring12) administrat de către Parking Space Management Committee care este o insituție municipală¹³.

Cu un astfel de model de management, autoritățile locale asigură controlul permanent asupra spațiilor de parcare și pot decide oricînd strămutarea, lichidarea sau reducerea numărului acestora. De asemenea, municipalitatea este beneficiarul final al 100% de profit generat de parcările cu plată, pe care îl poate reinvesti în amenajarea și reparația străzilor și a infrastructurii pietonale sau chiar în construcția parcărilor cu plată subterane și supraetajate.

De asemenea, în cazul elaborării unui nou proiect de parcări cu plată, Primăria trebuie să implice reprezentanții societății civile și să atragă expertiză din afara țării, pentru a asigura o transparență maximă și un nivel înalt de calitate și eficiență a sistemului de parking urban din Chișinău.

Share This