WatchDog.MD a lansat cel de al doilea raport de monitorizare a prezenței candidaților la funcția de primar general în știrile TV

oct. 11, 2019

Raportul de monitorizare a reflectării campaniei pentru alegerile primarului Municipiului Chișinău de către presa televizată a fost efectuat în baza analizei buletinelor de știri de la zece posturi TV în perioada 23 septembrie – 6 octombrie 2019. Pe parcursul acestor două săptămâni au fost constatate 786 mențiuni ale candidaților pentru fotoliul de primar al orașului. Cei mai mediatizați candidați fiind din nou Andrei Năstase (136 mențiuni), Ion Ceban (112 mențiuni) și Dorin Chirtoacă (64 mențiuni). Iar cel mai puțin mediatizați candidați au fost Serghei Toma (10 mențiuni), Vitalie Marinuță și Andrei Donică (câte 13 mențiuni).

Urmare a monitorizării celor 20 de candidați la funcția de primar general se constată că Andrei Năstase are cel mai mare număr de apariții în context negativ (55 mențiuni). Candidatul PPDA este urmat în acest top negativ de Ion Ceban (11 mențiuni). Totodată, Ion Ceban este candidatul care a acumulat cel mai mare număr de apariții pozitive (50 mențiuni). Iar pe al doilea loc se situează Victor Chironda (27 mențiuni). Scăderea numărului de știri pozitive la Andrei Năstase a influențat asupra raportului dintre știrile pozitive și negative, scorul negativ al acestuia crescând până la -42. Iar scăderea numărului de știri negative la Ion Ceban i-a asigurat un scor pozitiv de +39. Acest lucru se explică prin continuarea denigrării lui Andrei Năstase într-o măsură foarte mare de către posturile grupului GMG. În schimb, Ion Ceban nu a mai fost denigrat masiv de către PrimeTV și Publika TV. Acest lucru, împreună cu susținerea mediatică imensă din partea posturilor afiliate PSRM, i-a asigurat un scor atât de bun.

Așadar, reflectarea concurenților electorali de către posturile TV denotă prezența anumitor televiziuni vădit partizane. Astfel, posturile AccentTV și NTV Moldova rămân a fi în continuare pe primul loc la capitolul tendențiozitate, cu un grad de dezechilibru al știrilor foarte mare. În esență, aceste două televiziuni l-au mediatizat excesiv pe candidatul PSRM, I. Ceban, în mare parte pozitiv, iar alți concurenți au fost neglijați. Pe al doilea loc la capitolul tendențiozitate se plasează posturile PrimeTV și PublikaTV. Dacă NTV Moldova și AccentTV se regăsesc în topul televiziunilor cu cele mai multe știri pozitive despre Ion Ceban, atunci Prime și Publika sunt în topul posturilor cu cele mai multe știri negative la adresa lui Andrei Năstase. Printre cele mai tendențioase posturi TV se numără și RTR Moldova, care continuă să îl mediatizeze excesiv pe Ion Ceban în context pozitiv, iar pe ceilalți concurenți să îi neglijeze substanțial.

Menționăm faptul că, șapte televiziuni din zece nu au respectat toate condițiile din punctul 51 privind difuzarea sondajelor de opinie cu tematică electorală din Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova. De cele mai multe ori posturile TV nu au prezentat dovada privind înștiințarea CEC despre desfășurarea sondajului de opinie cu tematică electorală în conformitate cu art. 70 alin. (10) din Codul electoral. Este vorba de Moldova 1, NTV Moldova, AccentTV, TV8, ProTV, JurnalTV și TVR Moldova. De asemenea, posturile Moldova 1 și TVR Moldova nu au menționat în unele cazuri sursa de finanțare a sondajului. Mai mult, în cadrul unui sondaj Moldova 1 nu  a menționat data sau intervalul de timp în care s-a desfășurat sondajul și metoda utilizată, dar și dimensiunea eșantionului. Doar televiziunile PrimeTV, PublikaTV și RTR Moldova au respectat toate condițiile privind difuzarea sondajelor de opinie cu tematică electorală.

Urmare a monitorizării și analizei datelor  au fost constate elemente de manipulare a opiniei publice. În cazul dat, posturile de televiziune au folosit procedee precum dezinformarea prin neinformare și prezentarea pozițiilor unilaterale. Putem sesiza existența clară a trei televiziuni care promovează intens imaginea candidatului Ion Ceban. Este vorba de RTR Moldova, NTV Moldova și AccentTV. Iar PrimeTV și PublikaTV s-au axat în mod esențial pe denigrarea lui Andrei Năstase.

În concluzie, posturile care fac partizanat politic dețin împreună un rating foarte mare și au un impact direct asupra formării opțiunilor politice a peste jumătate din alegătorii Municipiului Chișinău. Iar mediatizarea dezechilibrată a concurenților electorali ar putea determina modul în care alegătorii își vor exprima opțiunea de vot. Astfel ar putea scade și gradul de libertate a alegerilor.

Ca rezultat al constatărilor din primul raport de monitorizare, Comunitatea ”WatchDog.MD” a sesizat Consiliul Audiovizualului pentru a aplica sancțiunile prevăzute de lege asupra radiodifuzorilor care au admis încălcări. Același lucru va fi făcut ce rezultatele celui de-al doilea raport.

https://youtu.be/gDS5_WVTt_g
Share This