PSRM și-a ales membrii Comitetului Executiv: conducere nouă, retorică veche

feb. 9, 2022

Pe 29 ianuarie, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și-a ales conducerea de vârf a formațiunii în cadrul unei noi ședințe a Consiliului Republican al PSRM. Astfel, Vlad Batrâncea, Adela Răileanu, Grigore Novac, Olga Cebotari și Maxim Lebedinschi sunt cei cinci membri ai Comitetului Executiv al PSRM[1].

Se întâmplă după ce pe data de 18 octombrie 2021 fostul lider al PSRM, Igor Dodon, și-a depus mandatul de parlamentar și a propus lichidarea funcției de președinte al PSRM[2]. La o distanță de două luni, în cadrul ședinței Congresului al XVII-lea al PSRM a fost modificat statutul formațiunii[3], astfel încât partidul să fie condus de un organ colegial – Comitetul Executiv al PSRM, ales pentru un mandat de 4 ani. Motivul – înfrângerea PSRM și a lui Igor Dodon în alegerile prezidențiale din 2020 și a celor parlamentare anticipate din 2021. Și asta doar din cauza problemelor de imagine ale lui Igor Dodon, care a distrus ratingul socialiștilor mai mult decât au făcut-o oponenții săi politici. Însăși Vlad Batrâncea, în cadrul  conferinței de prezentare a membrilor Comitetului Executiv[4] a declarat că Igor Dodon „a fost ținta unor atacuri murdare”, recunoscând astfel problemele de imagine ale lui Dodon care s-au răsfrânt asupra ratingului PSRM și, în consecință, asupra rezultatelor alegerilor. Cu toate acestea, Igor Dodon s-a ales cu funcția de Președinte de onoare al PSRM. Iar cât de tare s-a distanțat acesta de formațiune, rămâne încă de văzut. Clar este faptul că episodul „Kuliok” nu va fi uitat atât de ușor, chiar dacă lui Igor Dodon i se va lua și funcția de Președinte de onoare al PSRM.

O altă întrebare este cât de independenți sunt cei cinci noi conducători ai socialiștilor și câți dintre ei îi sunt loiali fostului lider Igor Dodon. Răspunsul ar putea face claritate asupra influenței pe care și-a păstrat-o Dodon în cadrul formațiunii, și anume asupra procesului decizional în cadrul PSRM prin intermediul controlului majorității membrilor din Comitetul Executiv.

Așadar, cine sunt cei cinci noi membri care vor conduce PSRM și cât de apropiați au fost aceștia de Dodon? Vlad Batrâncea și-a început cariera politică încă din tinerețe, atunci când a aderat la PCRM, deținând acolo funcția de secretar al Organizației Teritoriale a PCRM Râșcani. Coincidență sau nu, dar în 2011, la o lună după ce Igor Dodon a plecat din PCRM, Batrâncea a declarat în cadrul unei conferințe de presă că un grup de membri ai Organizațiilor Teritoriale din sectoarele Râșcani și Buiucani părăsesc PCRM și se alătură socialiștilor[5]. Iar într-un timp foarte scurt Vlad Batrâncea a devenit membru al Comitetului Republican al PSRM, membru al Comitetului Executiv Politic al partidului, iar din iunie 2013 — secretar executiv al formațiunii. Astfel, Batrâncea s-a remarcat drept un lider destul de vocal al socialiștilor, probabil pentru asta și fiind decorat de către Igor Dodon cu Ordinul „Gloria Muncii”[6].

Un alt apropiat al lui Igor Dodon este și Grigore Novac, care a fost jurist la Fundația de Binefacere “Soluția” în anii 2011-2013. Fundația de caritate a fost lansată de Igor Dodon în 2011 și utilizată de PSRM drept instrument de transfer de imagine în campaniile de promovare[7] a socialiștilor și, implicit, a lui Dodon. De la fundația de caritate a lui Igor Dodon, Novac a ajuns jurist al PSRM între 2013 – 2014, iar în 2014 – deputat PSRM.

L-a reprezentat pe Igor Dodon și PSRM în instanță și Maxim Lebedinschi. În 2013 acesta l-a apărat pe liderul socialiștilor în procesul pe care l-a avut cu Valentin Crîlov, fostul șef al PSRM. Totodată, Lebedinschi a reprezentat într-un proces firma „Hunter Elit Club”, administrată de apropiații lui Igor Dodon, care a solicitat în instanță punerea sub sechestru a bunurilor și conturilor Fabricii de Conserve din Călărași[8]. Mai mult, Lebedinschi a ocupat și funcția de consilier prezidențial al lui Igor Dodon. Ulterior, acesta a fost propulsat la Comisia Electorală Centrală. Curios este faptul că numele lui Maxim Lebedinschi apare în investigația „Banii lui Dodon din Bahamas”[9]. Potrivit RISE Moldova, în baza unor contracte de împrumut de la compania lui Corneliu Furculiță – Exclusiv Media SRL, 30 de milioane de lei au ajuns la sponsori ai partidului. Astfel, Lebedinschi ar fi împrumutat suma de 500.000 lei, donată ulterior PSRM.

Adela Răileanu a ajuns deputată în Parlament din partea PSRM după ce a ocupat funcția de directoare a postului de partid al socialiștilor – NTV Moldova, deținut de apropiatul lui Igor Dodon, Corneliu Furculiță. În 2018, pe când activa la postul NTV Moldova, Răileanu a fost decorată de Igor Dodon cu titlul onorific ”Om emerit”.

Olga Cebotari s-a alăturat echipei PSRM recent, această fiind vice-premieră pentru Reintegrare în Guvernul Chicu. În anii 2017-2019 Olga Cebotari a fost directoare în Organizația Regional-Obștească „Centrul pentru Susținerea Tinerilor Moldoveni” din Moscova. În 2019, organizația obștească condusă de Cebotari a închiriat un birou în cadrul Ambasadei Moldovei la Moscova, care a fost transformat în sediul electoral al socialiștilor pentru alegerile parlamentare[10].

Din analiza carierei celor cinci membri ai Comitetului Executiv al PSRM, putem afirma că cel puțin trei dintre aceștia: Vlad Batrâncea, Grigore Novac și Maxim Lebedinschi au fost alături de Igor Dodon pe parcursul politic al acestuia și i-ar putea rămâne fideli. Astfel Dodon ar fi capabil să controleze majoritatea în noul organ colegial creat de socialiști.

Și totuși, de ce PSRM a ales să aibă un organ de conducere colectiv? Din lipsa cadrelor sau din cauza neputinței de a împărți sferele de influență în partid?! Or, după cum este cunoscut în istoria partidismului din Republica Moldova, liderul este partidul, iar partidul se bazează pe un singur lider. Astfel după cum a și sugerat secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrâncea: „este și problema societății noastre când suntem prea dependenți de liderism și când suntem prea dependenți de tehnologii murdare”. Aici Batrâncea pune accent pe necesitatea creșterii unei echipe, mai și arătând cu degetul spre alte formațiuni în care liderul însemna (sau înseamnă) partidul. Dar același lucru se poate spune și despre PSRM în frunte cu Igor Dodon, care a fost un lider incontestabil. Și chiar dacă Dodon era când condus de Plahotniuc, când de Kremlin, acesta era totuși fața partidului. Revenind la „conducerea de echipă”, PSRM vrea să dovedească din răsputeri că nu duce lipsă de oameni, inițiind chiar și o „școală a rezervei de cadre” și angajându-se să pregătească „o echipă de 100 de persoane capabilă să preia orice minister, orice domeniu și să aibă capacități de manageri anti-criză”.

Pe lângă scopul de a-și consolida echipa, din prioritățile noii conduceri a socialiștilor reies aceleași vechi mesaje: „retorica pro Moldova”, politică externă echilibrată „și cu Estul și cu Vestul”, „valorile tradiționale”. Acestea însă vin în combinație cu vechile falsuri și manipulări precum închiderea școlilor, spitalelor, lichidarea unor primării de către Maia Sandu sau impunerea unor valori străine prin intermediul unor convenții, ceea ce reprezintă o tactică păguboasă a fostului lider de partid, Igor Dodon. Mai mult, Vlad Batrâncea declară că „în ultimele campanii electorale oponenții de dreapta au folosit cele mai josnice metode, tehnologia urii, isterizarea opiniei publice, manipulări, minciuni cu scopul de a denigra o singură persoană”, uitând că tocmai Partidul Socialiștilor este cel care a utilizat cele mai multe falsuri și manipulări în campaniile electorale. Falsuri care erau tirajate și multiplicate de presa afiliată partidului. Doar că aceste falsuri erau atât de grotești încât oamenii au decis să le taxeze la alegeri.

Cu toate acestea, o noutate pentru formațiune este prezența în discursul membrilor Comitetului Executiv al PSRM a mesajului anticorupție. Să fie asta consecința înlăturării principalului simbol al corupției – Igor Dodon din PSRM?! Cel mai probabil socialiștii s-au inspirat de la PAS, care a ajuns pe val datorită unui puternic mesaj anticorupție. Astfel, declarațiile lui Maxim Lebedinschi[11] din cadrul conferinței de presă, precum „toleranța zero față de corupție” sau „evaluarea obligatorie a judecătorilor și procurorilor în baza criteriilor de profesionalism și integritate” sună exact ca mesajele promovate în campaniile electorale de către partidul aflat acum la guvernare.

Cu toate că socialiștii și-au ales o nouă conducere, împărțind-o între cinci persoane, retorica acestora este practic identică cu cea a lui Igor Dodon. Reforma structurală a formațiunii despre care vorbesc noii lideri ai socialiștilor fiind doar una simbolică. Și chiar dacă PSRM nu se va reabilita complet în calitate de partid care poate prelua guvernarea, principala miză a acestuia este coalizarea cu alte partide și mișcări politice. Astfel socialiștii cred că nu vor pleca în istorie, așa cum s-a întâmplat cu majoritatea formațiunilor din Republica Moldova a căror lider și-a pierdut ratingul și încrederea poporului și (în cazul de față) a finanțatorilor.

sursă imagini: radiochisinau.md / zdg.md / privesc.eu


Autor: Rodica Pîrgari, expert WatchDog.MD

[1] https://socialistii.md/consiliul-republican-al-psrm-a-desemnat-componenta-comitetului-executiv-organul-colegial-de-conducere-al-partidului/

[2] https://www.zdg.md/importante/ultima-ora-igor-dodon-renunta-la-mandatul-de-deputat-in-legislativ-nu-vad-sensul-sa-fiu-in-acest-parlament/

[3] https://socialistii.md/v-kishineve-sostojalsja-xvii-sezd-partii-socialistov-respubliki-moldova/

[4] https://www.privesc.eu/Arhiva/98021/Conferinta-de-presa-sustinuta-de-catre-membrii-noului-Comitet-Executiv-al-PSRM

[5] http://www.infotag.md/reportaje/765774/

[6] https://www.zdg.md/stiri/politic/doc-igor-dodon-si-a-decorat-prietenii-cu-distinctii-de-stat/

[7] https://anticoruptie.md/ro/stiri/patru-partide-folosesc-fundatiile-de-caritate-si-firme-pentru-a-se-promova-membru-cec-nu-avem-informatii-care-sa-ne-permita-sa-modificam-norme

[8] https://www.zdg.md/investigatii/ancheta/candidatul-igor-dodon-casa-de-lux-credit-preferential-si-intermediari-de-milioane/

[9] https://www.rise.md/articol/banii-lui-dodon-din-bahamas/

[10]https://deschide.md/ru/russian_news/politic_ru/44585/ИСТОЧНИКИ–Правительство-обнаружило-п%25

[11] https://www.privesc.eu/Arhiva/98021/Conferinta-de-presa-sustinuta-de-catre-membrii-noului-Comitet-Executiv-al-PSRM

Share This